Insolventa

Insolventa

Insolvența este acea stare a patrimoniului care se caracterizează prin insuficiența fondurilor bănești disponibile pentru plata datoriilor certe lichide și exigibile. Actualmente valoarea-prag pentru deschiderea procedurii insolvenței (cuantumul minim al creanței, pentru a putea fi introdusă cererea de deschidere a procedurii de insolvență) este de 40.000 lei atât pentru creditori, cât și pentru debitori, pentru creanțe de altă natură decât cele salariale, iar pentru salariați este de 6 salarii medii brute pe economie/salariat.

Scopul procedurii de insolvență Scopul procesului de insolvență este instituirea unui proceduri colective pentru acoperirea pasivului debitorului, cu acordarea, atunci când este posibil, a șansei de redresare a activității acestuia. Spre deosebire de procedura de executare silită reglementată de Codul de procedură civilă, insolvența se distinge prin instituirea unui caracter colectiv în cadrul căreia toți creditorii concurează la satisfacerea drepturilor de creanță cu acordarea șansei de redresare a activității debitorului ori de câte ori este posibil.

Organele care aplică procedura Potrivit Legii 85/2014 procedura insolvenței este pusă în aplicare de către: instanțele judecătorești, judecătorul-sindic, administratorul judiciar și lichidatorul judiciar.

1. Instanțele judecătorești – cererea de deschidere a procedurii insolvenței (promovată de către debitorul insolvent sau creditor) este de competența tribunalului în a cărui circumscripție debitorul și-a avut sediul social/profesional cel puțin 6 luni anterior datei sesizării instanței. Apelurile în materia insolvenței sunt de competența curții de apel în a cărei circumscripție se află tribunalul pe rolul cărui este dosarul de insolvență.

2. Judecătorul-sindic – este magistratul specializat pentru exercitarea controlului judecătoresc al procedurii de insolvență. Inițial, în primele reglementări, atribuțiile acestuia se identificau cu cele ale actualului administrator sau lichidator judiciar, în fapt sindicul fiind asimilat unui funcționar însărcinat cu administrarea și valorificarea bunurilor falitului. Astfel în prima perioadă de aplicare a Codului comercial din anul 1887, administrarea falimentului era încredințată unui mandatar al creditorilor, cel mai adesea avocat. Prin modificările aduse de Legea din 20 iunie 1895, sindicul a devenit judecător-sindic, magistrat profesionist asimilat judecătorilor de ședință și judecătorilor de instrucție^[2]. Abia ulterior sindicul s-a transformat într-o instanță de judecată cu rol și atribuții specifice, limitate la controlul de legalitate asupra procedurii de insolvență, managementul și deciziile de oportunitate fiind transferate administratorului sau lichidatorului judiciar.