Dreptul Muncii

Dreptul muncii ca ramură de drept. Dreptul s-a născut din viață și din conflictele ei. Viața, dincolo de ceea ce înseamnă farmec, înseamnă luptă zilnică și trudă permanentă. În viața sa, trăită ca realitate socială, omul a învățat să gândească religios, moral, economic și în aceeași măsură, a fost nevoit să gândească juridic. Dreptul muncii ca știință juridică. Sistemul unitar al dreptului român cuprinde un ansamblu de norme prin care se reglementează o categorie distinctă de relații sociale, având o metodă proprie și comunitate de principii.

Principalul act normativ al dreptului muncii este Codul muncii.

Domeniul principal de reglementare al normelor juridice prevăzute în Codului muncii are în vedere raporturile individuale și colective de muncă, care se stabilesc între o persoană fizică sau juridică, angajator, și o persoană fizică, salariat, precum și între patronate, sindicate sau reprezentanții salariaților și autoritățile publice. Reglementate prin diferite acte normative, asumate prin contractul individual și, după caz, colectiv de muncă, relațiile sociale de muncă devin raporturi juridice de muncă, a căror specificitate esențială constă în subordonarea, în condițiile legii, a unui individ/grup de indivizi față de o unitate socio-economică, cu o structură organizatorică definită și o ierarhie funcțională acceptată.

Codul muncii este actul normativ care reunește normele ce constituie dreptul comun în materia raporturilor de muncă. Domeniul principal de reglementare al normelor juridice prevăzute în Codului muncii are în vedere raporturile individuale și colective de muncă, care se stabilesc între o persoană fizică sau juridică, angajator, și o persoană fizică, salariat, precum și între patronate, sindicate sau reprezentanții salariaților și autoritățile publice.